sâmbătă, 21 februarie 2009

Parlamentul urmează să voteze Guvernul lui Tăriceanu

Şedinţa de validare a noului Guvern propus de premierul Călin Popescu Tăriceanu şi compus exclusiv din membri PNL şi UDMR a început, în prezenţa a 414 parlamentari, dintr-un total de 466 de senatori şi deputaţi.

Guvernul propus de Tăriceanu are nevoie de de 235 de voturi pentru a fi validat, adică jumătate plus
unu din voturile tuturor parlamentarilor.

Opiniile partidelor sunt deja cunoscute. PSD, PNL şi UDMR vor vota pentru noul cabinet, iar PD, PC şi PRM au anunţat că sunt împotriva listei lui Tăriceanu. De asemenea, reprezentanţii PLD care fac parte din grupul de independenţi, destul de numeroşi, au anunţat că vor vota împotriva Guvernului şi că vor părăsi sala de şedinţe în momentul votului.

Făcând un calcul simplu, înseamnă că PNL cu susţinerea UDMR şi PSD ar aduna 255 de voturi, cu 20 peste numărul necesar validării. Premierul are însă motive de nelinişte. Nu întodeauna, parlamentarii votează conform directivelor primite de la partid. Cu atât mai mult cu cât votul este secret cu bile şi astfel senatorii şi deputaţii nu pot fi controlaţi.

În cazul în care Guvernul nu este validat, avem de-a face cu o situaţie neclară. Juriştii partidelor, dar şi experţii neimplicaţi politic au opinii diferite din cauza faptului că legea fundamentală a ţării nu are reglementări clare în acest caz. O posibilitatea ar fi ca actualul Guvern să rămână în funcţie, iar premierul să revină cu o altă formulă de Guvern în Parlament. O altă posibilitate ar fi ca preşedintele să numească un nou premier, întrucât actualul premier nu ar mai reprezenta majoritatea politică care l-a susţinut.

Andreea…?

De cite ori ii vad pe Andreea Zaharescu si Andrei Berecleanu… aaa, pe Andreea Berecleanu si Andrei Zaharescu prezentind impreuna „Observatorul“, ma intreb cum naiba reusesc sa impace casnicia cu serviciul si cum procedeaza in situatiile mai delicate. Sa presupunem, de exemplu, ca tocmai isi renoveaza casa. Pai, oamenii care isi renoveaza casa au, tot timpul
, tot felul de probleme arzatoare de discutat, prin urmare, nu pot sa nu mi-i imaginez pe cei doi schimbind, in timpul emisiei, tot felul de biletele: „Pin-la urma, cum facem cu peretele ala? Il vopsim portocaliu sau il lasam alb?“, „Portocaliu, da’ sa stii ca eu tot nu m-am linistit cu gresia aia. Nu-mi place deloc nuanta, e prea inchisa. Crezi ca mai putem s-o schimbam?“, „Hai, ma, Andreea, nu mai exagera, dac-ar fi dupa voi, femeile, n-ar mai termina nimeni, niciodata, de aranjat o casa…“. Ma rog, asta cu renovatul, desi solicitanta, e, totusi, o situatie controlabila. Va imaginati insa cam cum arata biletelele alea, atunci cind Andreea si Andrei sint certati? Eu cred ca arata cam asa: „Deci nu mai suport, gata, asta chiar mi-a pus capac. Plec la mama, sa stii. Ba nu, nu plec la mama, tu pleci la maica-ta, iar eu inaintez actele de divort!“, „Bai, calmeaza-te, avem doi copii
, nu poti sa ma ameninti cu divortul de cite ori nu-ti dau bani de cizme“, „Andrei, daca continui asa, daca nu incetezi in acest moment sa ma faci sa sufar, amintindu-mi cit de crud ai fost, ma ridic si plec. Ma ridic si plec si nu ma mai intorc niciodata, sa stii. Vezi ca urmeaza o stire despre sefu’, zimbeste naibii mai larg cind ii pronunti numele…“.

* Mai am o fantezie, de data asta in legatura cu cele doua Andree, Berecleanu si Esca. Tot aud diversi reporteri de teren predindu-le legatura cu celebrul „Andreea?“ si ma gindesc ca ar fi misto sa interfereze, intr-o zi, transmisiile. Sa si-o strige reporterul de la Antena pe Andreea lui si sa-i raspunda Esca, din studioul PRO TV. Si invers…

Cheeky Girls au 'cerşit' bani de la ziarişti

Gemenele au şocat ziariştii clujeni. Pentru a asista la o conferinţă susţinută de ele, acestora li s-a cerut să plătească 20 RON şi să nu pună întrebări legate de statutul financiar, dezvăluiri sexuale
, emigrare, rasism, alcool sau droguri. Româncele au vorbit însă, dezinvolte, vrute şi nevrute.

Sosite miercuri, 28 martie, la Cluj, gemenele au fost găzduite de bunica lor, Olga. "Am făcut multe cumpărături şi am fost la discotecă. Am fost bucuroase că în cinci ani, de când am plecat noi, s-au deschis multe magazine şi discoteci noi. Suntem mândre că suntem din Cluj!", a spus Monica la conferinţa de presă de vineri seara care le-a dat atâtea bătăi de cap ziariştilor. Pentru a avea acces la întrevedere acestora li s-a cerut o taxă de intrare de 20 RON, "din partea staffului Cheeky Girls, ca să acopere cheltuielile de închiriere a spaţiului".

Ulterior s-a renunţat la această idee, însă, la intrarea în local, ziariştii au fost nevoiţi să completeze câteva formulare prin care anumite întrebări le erau interzise. Referitor la capitolul care le-a adus atâta publicitate
în ultimele luni, Gabriela a adăugat: "Relaţia mea cu Lembit merge bine, nu simt diferenţa de vârstă dintre noi şi îmi înţelege meseria. Nu poate fi vorba de logodnă sau căsătorie, suntem numai la început şi pentru mine contează în primul rând cariera".

Vor fi răpite şi omorâte

În momentul de faţă, gemenele filmează în Anglia pentru serialul "The Killing of Cheeky Girls", producţie în care ambele vor fi răpite şi ucise. În ciuda zvonurilor cum că ar fi în pragul falimentului fetele au declarat: "Am pierdut două milioane de lire din cauza falimentului fostei case de producţie şi cine ştie dacă îi vom recupera vreodată. Nu suntem falite. Drept dovadă, am adus multe cadouri apropiaţilor din România". Plecarea lor a fost stabilită pentru ieri. "Vom reveni mai des la Cluj, că ne-a plăcut mult vizita", au promis surorile Irimia.

Zavoranu, la vanatoare de paparazzi

Oana Zavoranu s-a transformat pentru cateva zile in cosmarul paparazzilor. Actrita a apelat la o agentie de detectivi pentru ca fotografii de la revistele de scandal sa simta, la randul lor, cum este sa-ti fie urmarita fiecare miscare.


Satula sa dea nas in nas cu paparazzi de cum paseste afara din casa, Oana Zavoranu ne-a marturisit ca pentru scurt timp
s-a amuzat angajand cativa detectivi care sa le sufle-n ceafa musafirilor nepoftiti. "O vreme i-am stresat chiar eu. Ma duceam la ei si ii prindeam cand isi beau sucul sau cand mancau", ne-a povestit sotia lui Pepe.
CAT COSTA UN DETECTIV

Dupa un timp, Oana a angajat o agentie de detectivi cu gandul sa-i surprinda pe paparazzi in situatii care nu le-ar fi convenit sotiilor sau iubitelor acestora in cazul in care le-ar fi fost aduse la cunostinta. "Am apelat la o agentie de detectivi, dar mi-am dat seama intr-un final ca nu merita sa dau banii pe asa ceva. Pentru ca sumele cerute sunt destul de mari, in functie de complexitatea cazului, de timpul petrecut pe urmele subiectului. Pornesc de pe la 100, 200 de euro. Am facut-o mai mult ca sa ma distrez", a povestit Oana. Oricum, paparazzi nu faceau mare lucru in afara de faptul ca se tineau scai de tinta lor: Oana Zavoranu.
PACT CU DIAVOLUL

Din ce in ce mai multe vedete din Romania renunta sa se mai fereasca de paparazzi. Constiente ca celebritatea are si parti mai putin placute, persoane publice ca Delia si Mihaela Radulescu au facut pace cu oamenii din umbra. Delia a povestit ca paparazzi i se par chiar simpatici de la o vreme si ca ori de cate ori ii observa le zambeste. La randul ei, moderatoarea emisiunii "Duminica in familie" a declarat ca atunci cand ii observa se ofera sa le faca munca mai usoara urmaritorilor oferindu-le programul personal pe intreaga zi ca nu cumva sa o piarda din vedere in traficul aglomerat din oras.

Ion Ion Tiriac se insoara cu Maria Marinescu!

Mihaela Radulescu a anuntat, ieri, in emisiunea sa ‚"Duminica in familie" o bomba de presa: Ion Ion Tiriac si Maria Marinescu se casatoresc! Moderatoarea a sustinut ca nu e vorba de o pacaleala de intii aprilie. Si pentru ca totul sa fie cit mai autentic, la un moment dat a intrat in direct si juniorul Tiriac ca sa-i confirme spusele. In ciuda faptului ca i se cam impleticea glasul, Ion Ion si-a inceput interventia cu un sir de complimente la adresa Mihaelei. Apoi a revenit si la subiect: "E perfecta perioada! Avem amindoi analizele de singe
facute, dar nu avem pe cineva sa vina sa oficieze. Noi doi avem multe puncte comune. Ne simtim foarte bine impreuna". Pentru a-i sari in ajutor, Mihaela a facut apel la primarii dornici care sa le oficializeze relatia. S-a trecut in revista si posibilitatea oficializarii relatiei la Las Vegas, juniorul spunind ca evenimentul poate sa aiba loc peste citeva zile, o saptamina sau doua. Cert este ca batrinul Tiriac e dornic de mostenitori si, conform unui material publicat recent de ziarul nostru, fostul tenisman si-a somat fiul sa se insoare. Trebuie precizat ca relatia lui Ion Ion cu Maria Marinescu a fost considerata, initial, o aventura, dar din cite se pare are mari sanse sa se finalizeze printr-o casatorie. Daca fostele iubite ale juniorului: Ileana Lazariuc si Andreia de la Trident nu au fost pe placul magnatului, nici Maria Marinescu nu este deloc usa de biserica. Ea a mai avut o tentativa de maritis cu Bobby Paunescu, patronul postului B1 TV, apoi a ajuns in bratele fiului fostului premier, Radu Vasile. Capitanul Nationalei de fotbal a României, Cristi Chivu, s-a numarat si el printre iubitii Mariei Marinescu. Ar fi culmea, ca pina la urma, cei doi chiar sa se casatoreasca.

S-a spart A.S.I.A.

Dupa ce luni la rand a circulat zvonul ca trupa A.S.I.A. ar fi la un pas de desfiintare, acum ruptura e sigura. Cvartetul de fete nu mai exista, iar hotararea s-a luat acum cateva zile, din mai multe motive, cum ar fi ca publicul s-a plictisit sa astepte o noua relansare si ca nimeni nu mai e interesat de aceasta trupa. Anca Sarbu, una dintre componentele formatiei, ne-a declarat: 'Am luat aceasta decizie de comun acord. A.S.I.A. nu mai exista'. La randul sau, Florin Ionescu, impresarul trupei, a avut si el un cuvant de spus: 'E adevarat, trupa A.S.I.A. nu mai exista de cateva zile. S-a luat aceasta hotarare pentru ca acest proiect nu mai mergea'. Formatia cu nume de continent a fost infiintata la 8 martie 1999 si a lansat primul album din cariera, 'Inima mea', la data de 18 decembrie 1999.

Elena Băsescu şi Alex Erbaşu, idilă reluată după opt ani

Despre prima iubire din viaţa unui om se spune că nu se uită niciodată. Şi asta pentru că este prima schimbare din viaţa unui adolescent: poate să te maturizeze sau poate, pur şi simplu, să îţi arate o altă faţă a ta, de care nu ai fost conştient până la acea vârstă. Acesta pare să fie şi cazul Elenei Băsescu, mezina familiei prezidenţiale.

Băiatul care i-a furat pentru prima dată inima
este nimeni altul decât Alex Erbaşu, cel alături de care se spune acum că ar trăi o nouă idilă, a aflat cotidianul Libertatea.

Deşi cei doi nu au recunoscut că sunt împreună şi au mărturisit că sunt doar prieteni, amicii din grupurile pe care le frecventează au confirmat însă bănuielile.

Sentimentele care au existat cândva au prins din nou viaţă şi Elena şi Alex formează din nou o pereche. De ce nu vor să recunoască însă, iată un semn de întrebare. Să îi fi interzis preşedintele fiicei sale
să se mai afişeze iar la braţul vreunui bărbat? Sau poate nu a fost de acord nici în urmă cu opt ani cu idila dintre cei doi? Cine ştie. Poate o să ne spună Elena Udrea! Ea sigur ştie ce s-a întâmplat!

Loredana revine cu «Miss Lori»

O artista care mereu s-a evidentiat nu doar prin muzica sa, ci si prin stilul
extravagant si curajos, Loredana pare sa le fi inspirat si pe fanele ei in privinta vestimentatiei. Pentru ca „Miss Lori“, colectia lansata de cantareata anul trecut a avut succes, autoarea ei planuieste sa revina, in cursul acestui an, cu noutati. Astfel, pe langa rochite feminine, sub aceeasi semnatura Miss Lori se vor regasi si alte piese de imbracaminte, cum ar fi treninguri si jeansi, in final rezultand un stil sport-chic. Loredana a primit cateva oferte tentante din partea unor producatori si spune ca vrea sa se implice personal in design si alegerea celor mai bune materiale. Tocmai pentru ca nu are timp
suficient, artista le va mai tine putin in asteptare pe fetele dornice sa se imbrace indraznet. Pentru moment, Loredana va crea doar haine, dar se declara tentata sa schiteze si genti si pantofi.

Primaria Tautii Magheraus a sters Lacul Nistru de pe harta judetului

acul Nistru a ajuns in paragina, fiind o fantoma a bazei de agrement aflata in mare voga printre baimareni pana in urma cu 5-10 ani. In prezent, locul turistilor a fost luat de broastele care se pot imperechea in liniste si de caii care pasc linistiti pe fundul lacului, pe care Primaria Tautii Magheraus l-a secat in urma cu trei saptamani motivand ca digul nu este sigur si ca ar putea inunda localitatea din aval. Explicatia administratorilor cabanei din zona este insa cu totul alta, acestia vorbind despre reaua-vointa a alesilor orasului maramuresean care au pus ochii pe terenul din zona.
In aceste zile nimic de la Lacul Nistru nu se mai aseamana cu zona de agrement care era altadata. Turistii care trec pe acolo pot cel mult sa se improaste cu noroi, pentru ca doar acesta este din belsug. Apa a disparut, dupa ce primaria a golit lacul considerand ca ar fi un pericol sa il lase plin. Oamenii spun ca e doar un pretext, pentru ca reprezentantii administratiei locale vor astfel sa scada valoarea terenului si a cladirilor care sunt acolo si apoi sa si le treaca in proprietate pe bani de nimic sau daca se poate chiar gratis.

De doi ani, lacul este tot timpul
gol in sezonul estival, fapt care a starnit iritare si, mai ales, a dat nastere la foarte multe speculatii. Lumea vorbeste ca primarul are interese si ca nu din dorinta de a proteja casele aflate in aval de Nistru a decis sa dea drumul la apa, ci pentru a-i fi mai usor sa puna mana pe zona.

Afacere ingropata de autoritati
In toamna lui 2005, alesii din Tautii Magheraus au asanat lacul, spunand ca aceasta este absolut obligatorie pentru ca digul nu este suficient de rezistent si ca ar putea ceda. Atunci, potrivit declaratiilor oamenilor, primarul Anton Ardelean a promis ca va consolida digul rapid si ca turistii si pescarii vor putea reveni la distractie.

Nu a fost asa, pentru ca toata vara trecuta doar pe fundul lacului a fost apa, iar acum situatia pare sa se repete, din moment ce tocmai cand a inceput sa se incalzeasca si cand turistii ar fi fost atrasi de un picnic la Nistru primaria a dat iar drumul la robinet si a facut din lac imas.

De alfel, din 2005 a si inceput decaderea bazei de agrement unde compania Remin si societatea Faimar din Baia Mare detin doua cabane. Nimeni nu a mai fost interesat sa mearga la Nistru si sa dea cu ochii de o intindere de iarba, intrerupta pe alocuri de petece mari de noroi. Lacul Nistru a fost pur si simplu desfintat de pe harta judetului si doar fotografiile facute de turisti mai pot sa demonstreze existenta lui.

Nu e de mirare, in aceste conditii, zambetul ironic al localnicilor in momentul in care sunt intrebati cum se ajunge la lac. ”Lac? Care lac? Cel care a fost ras de pe harta judetului?”, par sa gandeasca ei. Se abtin sa o spuna insa cu voce tare, probabil si pentru a evita o lunga discutie despre starea deplorabila in care a ajuns zona.

”Altadata aici era ca la mare!”
Nu acelasi dezinteres il manifesta si administratorul bazei de agerement a Faimarului, Virgil Pantea, pentru care Lacul Nistru este si sursa de venit, si casa. El cunoaste extrem de bine istoria locului si vobeste cu regret despre zilele in care in zona era ”ca la mare”. ”Nu puteai sa treci printre paturi
, asa de multa lume era vara.” Acum, sta pe scara cabanei si priveste in gol la suprafata de iarba arsa, la mizeriile de pe fundul lacului si la barcile care plutesc printre gunoaiele abandonate de putinii turisti care se ratacesc prin zona.

”Nu mai vine nimeni. Nici nu are de ce. Anul trecut au fost foarte putini. A mers foarte prost. In urma cu trei saptamani au venit de la primarie si au dat drumul la apa. Cum s-a umplut dupa ploi, cum au fost aici. Vor terenul si cabana Remin. De la noi nu au ce sa primeasca, pentru ca noi suntem proprietari aici, avem acte de intabulare”, a spus Virgil Pantea.

Nadia Comaneci a facut piruete pe lacul inghetat
Administratorul, care se ocupa de afacere din 1986, a vazut cu ochii lui marirea si decaderea zonei de agrement de la Nistru. ”Era foarte frumos aici. Inainte de Jocurile Olimpice din 1976, Nadia Comaneci a fost aici cu tot lotul. S-a dat cu patinele pe lac. Au mai fost fotbalistii de la echipa nationala. Era pe vremea «generatiei Mateianu». Au fost o multime de sportivi celebri in cantonament.”

Inainte de toate, zona era una des vizitata de baimareni, inainte de 1989 fiind un veritabil strand. Nici dupa revolutie nu a fost abandonata, insa de aproximativ trei-patru ani, cand au aparut disputele pe teren, totul a inceput sa se darame. Cabana Remin a fost abandonata si contrasteaza cu aceea a Faimar-ului, care, chiar daca nu este prea aratoasa, macar este curata si ingrijita, si pentru ca administratorii ei s-au incapatanat sa nu o lase de izbeliste.

Primarul din Tautii Magheraus va fi reclamat sefilor PSD
Virgil Pantea ar vrea sa faca multe, chiar a venit cu idei de afaceri si a propus Primariei Tautii Magheraus un parteneriat. ”Am fi putut sa umplem balta cu pesti si sa vindem bilete de zi pescarilor, pentru ca sigur ar fi fost lume. In celalalt capat am fi putut amenaja o plaja din pietris. Multe s-ar fi putut face, dar primarul si consilierii nu vor. Zic doar ca digul nu este sigur. Au venit cu cei de la Apele Romane si au spus ca o sa il refaca, dar din 2005 nu s-a intamplat nimic.”
Singura schimbare vizibila este aceea ca locul a fost invadat de balarii si mizerii.

Administratia locala din Tautii Magheraus nu a facut nimic pentru a pune in valoare o zona de agrement de pe urma careia putea sa obtina venituri in plus
la buget.

In disperare, Virgil Pantea s-a gandit sa ii scrie vicepresedintelui PSD Cristian Diaconescu, despre care a auzit ca si-a deschis un birou
parlamentar in Baia Mare, si sa il reclame pe primarul Anton Ardelean, care este coleg de partid cu acesta. Nu prea crede ca va avea sorti de izbanda, dar macar se gandeste sa nu stea cu mainile in san si sa vada cum totul se duce de rapa.

Santiere penale in Banie

Constructorii au uitat de Codul Rutier si i-au umplut de respect pe craiovenii cu proprietati in zona drumurilor publice, blocându-le accesul la tronsoanele circulabile. Potrivit legii, santieristii in cauza comit o fapta penala, numai ca aceasta trebuie si constatata.

Mai multi reprezentanti ai unor societati comerciale de pe bulevardul Râului, din Craiova, cu puncte de lucru pe sensul inchis de santierul canalizarii, intre b-dul Stirbei Voda si strada Brestei, ne-au sesizat ca accesul la drumul public le-a fost blocat fara sa le fi fost amenajate cai de trecere catre arterele circulabile, potrivit legii. Mai ales pe tronsonul cuprins intre strada Brestei si strada Calarasi al bulevardului Râului, inchis la ambele capete, ar fi trebuit realizate alei rutiere de trecere pentru fiecare constructie catre celalalt sens de circulatie al b-dului Râului, peste canalul colector.

Incercând sa aflam daca societatile care inghit bani publici respecta normele, am fost plasati de directorul Directiei programe de dezvoltare, investitii a Primariei Craiova, Sever Bordu, la „aceia care au eliberat autorizatiile de construire“, dupa deja cunoscuta fuga de raspundere care bântuie municipalitatea craioveana. Potrivit directorului Directiei gospodarire comunala, Adriana Motocu, sefa peste serviciile specializate la data emiterii autorizatiilor, in avizul eliberat catre Hidroconstructia SA Bucuresti, societatea care efectueaza lucrari de canalizare pe b-dul Râului, a fost inscrisa obligatia de a se construi caile de acces, „potrivit legii“.

Legea, respectiv Codul Rutier, prevede, la capitolul Infractiuni si pedepse, art. 86, alin.1: „Efectuarea unor lucrari de construire, modificare, modernizare sau reabilitare a drumului public si amplasarea unor constructii, panouri sau reclame publicitare in zona drumului, fara autorizatie de constructie eliberata in conditiile legii, se pedepseste cu inchisoare de la sase luni la trei ani sau cu amenda“.

La art. 86, alin. 2, Codul Rutier spune: „Cu pedeapsa prevazuta la alin. (1) se sanctioneaza si persoana care nu respecta conditiile stabilite in autorizatia de constructie, eliberata in conditiile legii, pentru amenajarea accesului rutier la drumul public, in cazul constructiilor amplasate in zona acestuia“. Reprezentantul Hidroconstructia SA Bucuresti la Craiova, Dumitru Hornoiu, a declarat cu câteva zile in urma ca are contract sa inchida orice strada prinsa in programul de canalizare finantat de ISPA si Primaria Craiova cu zeci de milioane de euro si ca accesul este interzis pe acele artere, conform aceluiasi contract, pe care domnul Hornoiu ne ameninta de saptamâna trecuta ca ni-l trimite la redactie. Cam in acelasi timp
, politistii, care aflau de la ziaristi cum Hidroconstructia SA Bucuresti blocheaza circulatia in Banie fara stirea Politiei Rutiere, promiteau ca vor extinde controalele in santierele de pe raza orasului.

Bani pentru munci neefectuate

Surse din Primaria Craiova sustin ca firmele de constructii din Banie incaseaza intre 5% si 10% din valoarea proiectelor pentru realizarea facilitatilor pentru proprietarii din zona santierelor, desi nu fac nimic pentru acestia. Printre desele trimiteri catre alti functionari publici care raspund, directorul Directiei programe de dezvoltare, investitii, Sever Bordu, a afirmat ca, intr-adevar, sunt prevazute cote din valoarea proiectului pentru amenajarile cailor de acces in discutie.

El sustine insa ca, daca nu le fac, constructorii nu primesc acei bani. „Specialistii verifica si, când constata ca nu au fost executate astfel de lucrari, dispun redirectionarea banilor“, a declarat Sever Bordu. Cine controleaza si mai ales cine constata ramâne un secret, desi este putin probabil ca aceste verificari au loc. Atunci când am incercat sa aflam daca in cazul santierului de anul trecut, de pe b-dul Nicolae Titulescu, au fost transferate fondurile respective catre alte lucrari si in baza caror devize, functionarii publici au ridicat din umeri.