Broadway-ul din Bucuresti

Cu covor
rosu, sampanie, un spectacol de 100.000 de euro si un mesaj de la primarul New York-ului, sala Studio a Teatrului National, actualul spatiu de joc al Operetei, a fost redeschisa publicului sambata. Cum, la peste doi ani de la incediul care a distrus sala in ianuarie 2005, scena nu este inca refacuta, s-a apelat la o solutie de compromis. O scena mobila
cu fosa care ocupa intregul parter al fostei sali a fost achizitionata pentru ca artistii de la Opereta sa isi poata juca propriile productii in propria sala. Sau mai exact in sala in care au jucat din 1986 si care a fost deja redata oficial Teatrului National.
Ea va gazdui spectacolele de la Opereta pana cand Sala Omnia, viitorul sediu va fi gata. Si, cum lucrarile la acea sala nici nu au inceput, se pare ca aceasta colaborare va dura cel putin inca doi ani.

"Broadway- Bucuresti", spectacolul cu care teatrul a inaugurat sala, este primul dintr-o serie de proiecte pe care noua conducere o dedica unui gen neglijat in Romania: musicalul. Sase regizori, Alexandru Tocilescu, Beatrice Rancea, Ion Caramitru, Radu Afrim, Radu Alexandru Nica, Cornel Todea carora li se adauga directorul institutiei Razvan Dinca, au fost invitati sa monteze fragmente din musicaluri americane celebre, scrise intre 1927 si 2006. La montarea la care au mai colaborat cinci coregrafi, Razvan Mazilu, Mihai Babuska, Florin Fieroiu, Sergiu Anghel si Carmen Cotofana, la care maghiarul Joszef Werner a facut decorul, iar Doina Levintza costumele, teatrul l-a avut invitat in calitate de dirijor pe un american, Gary Dilworth, care a facut si o parte din aranjamentele muzicale. Din pacate, insa, cu cateva exceptii, spectacolul are mai degraba izul unei montari specifice dambovitene, decat cel al unei productii de pe meleaguri americane. Dincolo de micile probleme de sunet (microfoane care pacane in continuu sau care sunt date prea tare, atfel incat orchestra si corul abia sunt acoperite total de vocile solistilor), care se pot rezolva si care, de altfel, in partea a doua a spectacolului de sambata, au fost rezolvate partial, ramane marea problema a interpretilor. Preocupati aproape exclusiv de muzica, acestia uita ca textul este la fel de important. Iar interventia regizorilor la acest capitol a fost minimala cum dealtfel a fost interventia lor si la o suita de momente (unele facute de doi regizori) in care solistii intrau pe scena, isi interpretau aria si plecau. Fara nicio preocupare pentru personajul pe care il interpreteaza, fara niciun context dramatic. Dincolo de aceste momente insa, exista in spectacol, acea diversitate, dorita probabil de initiatorii proiectului. Radu Alexadru Nica apeleaza la televizoare pe momentele realizate de el, Radu Afrim impreuna cu Florin Fieroiu apeleaza la practicanti ai dansului contemporan, in timp
ce Cornel Todea impreuna cu Sergiu Anghel prefera baletul clasic si fluturatul de esarfe. Si, poate cele mai apropiate momente de copia
lor de pe Broadway, au fost colajul din "Chicago", realizat de Beatrice Rancea, cu Loredana Gorza in rolul Velma si "Cabaretul", realizat de Alexandru Tocilescu, cu Razvan Mazilu pe post de coregraf si interpret principal.

Chiar daca inca departe de stilul
de pe Broadway, e clar ca Teatrul de Opereta isi doreste sa isi schimbe imaginea prafuita de pana acum. In mai, va fi aici premiera unui spectacol de mare succes pe bulevardul american "Cabaret", iar aseara Opereta a gazduit o premiera a unui spectacol de teatru-dans, "Bal", realizat de coregrafa maghiara, Yvette Boszik.